Legislatie NEWS

Românii pot accesa finanţarea de 20.000 lei pentru instalarea de sisteme fotovoltaice

Share Button

Programul Casa Verde 2019 este reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 1.287/2018 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Programul Casa verde fotovoltaice are un buget de 636 de milioane de lei. Prin acest program se finanţează suma de 20.000 de lei pentru un beneficiar, persoană fizică.

Potrivit ministrului, înscrierea va începe de pe data de 9 septembrie, iar finanţarea este de 20.000 pentru fiecare beneficiar.

„Pentru că acest program se va referi concret la toţi românii care vor putea în data de 9 septembrie, prin toţi instalatorii care azi se vor putea regăsi pe lista care va fi publicată pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, românii vor putea semna contracte cu aceşti instalatori, după care trebuie să-şi ia avizul tehnic pentru montatul acestor celeule fotovoltaice”, a precizat Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Ministrul a mai precizat că se aproximează 33.000 de unităţi locative care vor fi posesoarele acestor celule fotovoltaice.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Sunt considerate cheltuieli eligibile, conform ghidului oficial, următoarele:

a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; materiale conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicaţie; contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice şi care permite colectarea şi transmiterea datelor relevante de la distanţă, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ;

b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice;

c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Toate detaliile tehnice pentru cei care vor să-şi monteze celule fotovoltaice pot fi consultate aici: https://www.afm.ro/main/programe/sisteme_fotovoltaice/2019/prezentare_pr….

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *